Președintele lui CFR, Iuliu Mureșan, consideră că egalul obținut împotriva lui Chelsea este mai important decât victoria obținută în urmă cu două săptămâni cu Roma.
"Egalul cu Chelsea este mai mare decât victoria de la Roma. Așa cum am spus înainte de meci, consider că Chelsea este cea mai mare echipă care a venit vreodată în România. Primele pentru egalul cu Chelsea au fost la fel ca pentru victoria de la Roma, 15.000 de euro. ", a spus oficialul campioanei la Sport.ro
Mureșan a dezvăluit modul în care clujenii au celebrat remiza obținută împotriva englezilor: "Am sărbătorit aseară, dar fără jucători, pentru că pe ei îi așteaptă o partidă deosebit de importantă cu Oțelul Galați. Conducerea a sărbătorit împreună cu președintele Federației, am ciocnit un pahar de șampanie. S-a acumulat foarte multă oboseală, dar e o oboseală plăcută. Petrecerea a continuat azi, deoarece Dubarbier și Prette s-au căsătorit. A fost un moment plăcut, dar scurt. N-au venit toți jucătorii pentru că aceștia sunt în cantonament. A fost ceva discret și foarte emoționant, le urăm casă de piatră celor doi. "
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER